print
Definiția unui SSD
25.06.2015

În general, un SSD poate fi descris ca un sistem informațional care ajută o organizație în activitățile de luare a deciziilor. Astfel, un SSD nu se referă la o structură complexă specifică. Un SSD poate fi prezentat ca fiind:

  • Un proces fix (care nu se bazează pe date concrete);
  • Un sistem de suport bazat pe date care oferă informații cu privire la starea actuală a unui sistem;
  • Un sistem de modelare flexibil care oferă posibilitatea de a efectua prognoze în baza informației livrate; sau,
  • Un sistem de modelare fix care oferă un suport "obiectiv" privind anumite decizii manageriale (care poate implica reguli de operare, cote de alerte, analiză multicriterială, și altele).

 

Bazele fundamentale a unui SSD sunt datele brute și cele procesate. Orice interpretare și modelare efectuată de un SSD se bazează pe o bază de date digitală care permite interogări pentru a extrage date și procesarea lor într-un format organizat și eficient.  De aceea, crearea unui SSD se începe cu crearea seturilor de date digitale care pot ulterior alcătui diferite baze de date, inclusiv baze de date geospațiale.

În contextul gestionării durabile a resurselor de apă în Republica Moldova, a apărut necesitate urgentă de a crea un Sistem de Suport Decizional. Sistemul creat se numește Sistemului Informațional al Resurselor de Apă (SIRA)

În prezent SIRA dispune de un set de instrumente care pot ajuta instituțiile de stat implicate în acest sistem în gestionarea operativă și eficientă a informației, schimbul de date on-line, asigurarea veridicității și controlul calității informației. Aceste instrumente sunt:

-          Program de modelare hidrodinamică;

-          Instrument de modelare a utilizării resurselor de apă cu capacități de prognozare a utilizării apei în diferite situații, inclusiv schimbările climatice;

-          Sistem Informațional Geografic;

-          Instrument de gestionare a șirurilor de date.

Aceste instrumente reprezintă modulele SIRA și sunt interconectate prin intermediul bazelor de date digitale aflate atît în cadrul instituțiilor cît și pe platforma guvernamentală MCloud.

 

Copyright © 2020